Arhive pe categorii: Sport

Cristi Pustai, de la catedră la lupta pentru titlu

Când a început Cristi Pustai să fie antrenor de fotbal? Când au început oamenii să îl privească aşa? Nu ştiu, nu am văzut nici un moment crucial în scurta carieră de antrenor al Medieşeanului. Probabil că din cauza asta este un caz special, un caz care în România este o minune dar care arată că totuşi în fotbalul nostru poate există şi normalitate. Longevitatea lui Cristi Pustai pe banca gaziştilor arată normalitatea în fotbalul românesc precum o oază în deşert. Şase ani s-au scurs de când Matematicianul a preluat formaţia de pe malul Târnăvei Mari, şase ani în care acesta a încercat să devină antrenor iar pe alocuri i-a reuşit asta.

Totuşi, dacă ţinem cont că echipa nu a obţinut rezultate notabile decât o calificare în preliminarile Europa League, unde a surprins prin prestaţie şi rezultate şi clasarea pe locul şase graţie ajutorului venit de la FRF prin retrogradarea Timişoarei, am spune că Pustai nu e demn de lacrimile suporterilor la despărţire. Ar mai fi sclipirile unor jucători care au stârnit interesul echipelor care se bat la titlu regulat. Dar nu trebuie uitat că pretenţiile au fost şi ele pe măsura rezultatelor, satisfăcătoare. Investiţiile aveau prostul obicei să dea cu minus, iar conducerea avea pretenţia ca matematicianul să rezolve ecuaţia unui sezon în care calculele nu le-au ieşit nici echipelor ce aveau multe cifre în numărul ce indică bugetul.

Site-urile de socializare sunt împânzite zilele astea cu mesaje în care cei mai respectoşi fani îi mulţumesc antrenorului pentru ceea ce a făcut din echipa Mediaşului, iar cei mai indrazneti îi reproşează că “nu se lasă echipa la greu”. Dacă antrenorul ar fi ţinut cont de acest ultim moft, probabil că nu ar fi plecat de la echipă decât cu dricul.

Cine s-ar fi gândit în 2006 că va rezista pe banca echipei până acum? Nimeni, absolut nimeni. Iar dacă cariera lui s-a evidenţiat prin longevitate, nu nivelul de pregătire al echipei a fost singurul motiv. Caracterul unui om care şi-a câştigat respectul fără a încerca să îl impună a contat mult. Nu vreau să îmi imaginez ce atmosferă pluteşte în aceste zile în vestiarul echipei, deşi în cap îmi revin momentele care le-am trăit noi, elevii Şcolii Naţionale de Gaz în 2006, când profesorul nostru de matematică renunţa la cariera de profesor şi prelua echipa de fotbal din oraş. Eram doar nişte puştani de clasa a 10-a, care nu iubeam matematica, dar îl veneram pe cel ce încerca să ne-o toarne în cap. A fost singurul profesor pe care l-am vrut înapoi, sperând că experienţa lui în tainele antrenoriatului să dea greş şi să se întoarcă la catedră. Dar timpul a trecut şi profesorul nu s-a întors, a rămas pe banca echipei făcându-ne mândri de el. Acum ştim că ne-a lăsat pentru un scop mai important, din noi nu avea nici o şansă să scoată matematicieni, dar din acei băieţi ce loveau mingea în liga a doua a făcut fotbalişti.

A preluat o echipă de liga a doua, a promovat-o în liga 1 şi a rezistat în focul acestei lupte până acum. A avut şi norocul de partea lui, reuşind să rămână în prima ligă pe fondul retrogradării clubului FC Argeş şi să joace în Cupele Europene datorită retrogradării echipei FC Timişoara. Probabil că matematicianul a făcut calculele introducând în ecuaţie variaţia „norocul”.

Suporterii ar trebui să îi mulţumească pentru ceea ce a făcut, iar el, Cristi Pustai, ar trebui să fie recunoscător Mediaşului că i-a dat şansa să devină antrenor.

Image

Sursa Foto: Medias News

Anunțuri

Schimbă prefixul pe Teatrul Viselor

Ryan Giggs, jucătorul-emblemă al celor de la Manchester United, și-a prelungit contractul cu gruparea de pe „Old Trafford” pentru încă un an.

Galezul va împlini, în noiembrie, 40 de ani și și-a dat acordul de a mai petrece încă un sezon la Manchester United, echipă pentru care a bifat mai mult de 600 de meciuri și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Va fi a 24-a ediție a Premier League pe care Giggs o va petrece în tricoul “Diavolilor Roșii”.

Mijlocașul stânga a avut o evoluție impresionantă în meciul contend pentru FA Cup, disputat pe 16 ianuarie 2013  în compania celor de la West Ham United, câștigat de Manchester United cu scorul de 1-0 (gol Wayne Rooney).

Sir Alex Ferguson, managerulor “diavolilor” declara la sfârșitul partidei: “Va mai juca înca un an. Nu arată niciun semn de oboseală sau slăbiciune în jocul său,  încă are o calitate fantastică. Pasiunea lui pentru fotbal nu s-a stins şi totodată este un caracter incredibil”.

Steaua pune în vânzare biletele online pentru returul cu Ajax

Începând cu data de 18.01.2013 de la ora 07:00, clubul din Ghencea va pune la dispoziția suporterilor biletele pentru meciul de la București în compania celor de la Ajax Amsterdam.

Acestea se vor găsi exclusiv pe site-ul www.biletesteaua.ro. Partida se va disputa pe data de 21 februarie 2013, la ora 22:05 și reprezintă a doua manșă a șaisprezecimilor Europa League. Biletele pot fi rezervate online, urmând ca acestea să fie livrate suporterilor în cel mai scurt timp posibil, fără vreun cost suplimentar.

Prețurile variază, cele mai ieftine fiind de 60 de lei la inelul 3 al peluzelor, însă cel mai scumpe au prețul de 1000 de lei și permit accesul la loja stadionului „Național Arena”. În cazul în care vor exista bilete nevândute online, acestea vor fi oferite caselor de bilete urmând să fie vândute până la epuizare.

Preţurile biletelor la Steaua – Ajax

Peluze:

– inelul 3    60 lei

– inelul 2    70 lei

– inelul 1    80 lei

 

Tribuna a II-a:

– inelul 3    80 lei

– inelul 2    100 lei

– inelul 1 (sectoarele 113,114)    200 lei

– inelul 1 (sectoarele 111,112,115,116)    150 lei

– inelul 1 (sectoarele 109,110,117,118)    120 lei

 

Tribuna I:

– inelul 3    80 lei

– inelul 2    100 lei

 

VIP:

VIP 3 – 140 LEI

VIP 2 – 200 LEI

VIP 1 – 350 LEI

 

LOJA:

– 1.000 de lei

Lupii Negri aduc întăriri pentru retur din Italia

Clubul Medieşean este în discuţii avansate cu formaţia italiană AC Milan pentru transferul a doi jucători de la echipa secundă.

Preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, a lămurit astăzi într-o conferinţă de presă incertitudinea transferurilor vehiculate în presa sportivă, declarând că nu s-au purtat tratative cu nici unul din fotbaliştii anunţaţi de presă ca transferuri sigure.

Preşedintele s-a arătat deranjat de atitudinea presei şi a dezminţit venirea brazilianului Tony şi a jucătorului Vastag care se află sub contract cu formaţia lui George Hagi, Viitorul Constanţa. Deocamdată clubul de pe malul Târnaveni Mari nu a realizat nici un transfer dar a discutat cu clubul Italian AC Milan pentru transferul a doi jucători de la echipa a doua. Cei doi jucători vor merge direct în staţiunea turcă Antalia acolo unde gruparea medieşeană va disputa primul cantonament din această pauză competiţională. Antrenorul Cristian Pustai va decide la sfârşitul perioadei de pregătire dacă îi va păstra în lot pentru returul acestui sezon în care formaţia pe care o antrenează are nevoie disperată de puncte pentru evitarea retrogradării. Ioan Horoba a precizat că Gaz Metan Mediaş doreşte transferul celor doi jucători de la echipa italiană dar un cuvânt de spus vor avea şi jucătorii.

Clubul gaz metan nu a anunţat numele celor doi jucători, precizând doar că este vorba de un atacant şi de un jucător care joacă pe post defensiv.DSC03231

Foto: Timotei Pacurar

Vacanța fotbaliştilor medieşeni s-a terminat

Echipa de fotbal Gaz metan Mediaş s-a reunit astăzi, 10 ianuarie 2013, la ora 15, pe stadionul Municipal din Mediaş în vederea începerii pregătirii pentru returul Ligii 1.

Elevii lui Cristi Pustai au efectuat vizita medicală şi au făcut alergări pe malul Tarnavei Mari.

Site-ul oficial al clubului, anunţă ca jucătorii Gazişti se vor pregăti la Mediaş până la sfârşitul lunii ianuarie, iar în perioada 1-16 februarie vor merge în cantonament în staţiunea turcă Antalya unde vor disputa 6 partide de pregătire. Primul adversar va fi FC Zbrojovka Brno din Cehia, în data de 4 februarie.

Pe 6 februarie, Gaz Metan va juca cu Górnik Zabrze din Polonia, pe 10 februarie împotriva echipei Sigma Olomouc din Cehia, iar în 12 februarie va întâlni FK Zakarpattia Uzhhorod din Ucraina. A cincea partidă de pregătire o va disputa în 14 februarie în compania formaţiei FK Senica din Slovacia, urmând ca ultima partidă pe tărâmurile Turciei să o dispute pe 8 februarie, dar oficialii clubului nu au găsit încă un adversar pentru această ultimă partidă. Toate cele şase partide ar putea fi transmise în direct de o televiziune din România, clubul medieşean purtând tratative cu o televiziune a cărui nume nu a fost făcut public.

reunire gaz metan

Sursa Foto: Vasile Antipa

Legende pe pârtie

Sâmbătă, 12 ianuarie, Arena Platoş Sibiu va găzdui unul dintre cele mai spectaculoase concursuri de snowboard din România. La cursa alpină, vor fi prezente două dintre cele mai cunoscute nume din snowboarding-ul mondial şi naţional, Martin Freinademetz și Andy Fazekas.

Una dintre cele două legende, Martin Freinademetz, un austriac stabilit la Sibiu, s-a urcat pe schiuri prima oară la vârsta de 2 ani, pentru ca la 16 ani să-şi înceapă cariera în snowboarding. Acesta a fost de 12 ori campion naţional în Austria, de cinci ori campion european, de două ori campion mondial şi a câştigat şi titlul de Snowboarder-ul Alpin al anului. „Succesul meu în snowboard mi-a schimbat complet viața. Am reușit să obțin o siguranță materială ce mi-a permis să construiesc diverse proiecte, Red Bull Romaniacs sau, de ce nu, Arena Platoș”, a declarat acesta pentru Tribuna.

Andy Fazekas, cea de-a doua legendă, a dat startul snowboard-ului în judeţul Sibiu. Deşi a început să se dea pe snowboard în 1986, şi-a început cariera profesională în 1995. A fost de 12 ori campion naţional, în 2001 ocupa locul 22 la nivel mondial, iar în 2005 a încheiat pe locul cinci campionatul mondial de bordercross.

Concursul de snowboarding va avea două categorii, în funcţie de tipul plăcii, hard şi soft. Vor exista şi secţiuni pentru fete şi băieţi, iar doritorii se pot înscrie atât pe adresa de email cristina.badiu@arenaplatos.ro sau chiar în ziua concursului, în Apres-Ski, între orele 9-11. Concurenţii vor coborî în perechi, iar în sesiunea de calificări, care va începe la ora 12, fiecare concurent va executa câte două coborâri, iar cei cu cel mai bun timp vor ajunge în semifinale. Finala va avea lor la orele 19, pe noctună.

Sursa: Evenimente.ro

Dragan Petricevic şi-a dat demisia după înfrângerea cu CSU Ploieşti

Sibiul a făcut pe departe cel mai bun meci din acest tur de campionat, chiar în faţa echipei campioane, CSU Ploieşti. Ploieştenii s-au impus însă până la urmă în cu 83 – 71 (23 – 23 25 – 21 11 – 18 12 – 21). Antrenorul Sibiului, Dragan Petricevic, a anunţat după meci că demisionează de la CSU Atlassib Sibiu.

Sibienii au început bine meciul şi după primul sfert jucătorii noştri au fost egali cu polieştenii, scor 23 – 23.

Jucătorii lui Dragan Petricevic  au dominat însă sfertul al doilea. Knutson, Gruev şi Crăciun au făcut ca până la pauză, echipa noastră să conducă ostilităţile, intrând la vestiare cu un avantaj de patru puncte pe tabelă, 48 – 44.

Campioana en-titre a revenit însă în sfertul trei al meciului şi până la urmă acest lucru a fost decisiv. Ploieştenii au au profitat de unele greşeli din jocul echipei noastre şi au întors meciul. CSU Ploieşti a terminat sfertul în avantaj. Scorul înregistrat pe tabelă a fost 59 – 62.

Sfertul patru a adus o revenire pentru Sibieni, dar la final campioana s-a impus datorită evoluţiei excelente a lui Stănescu, câştigând cu 71 – 83.

Dragan Petricevic a demisionat

Imediat după sfârşitul partidei de aseară, antrenorul Sibiului, Dragan Petricevic, a anunţat că a luat decizia să demisioneze de la cârma echipei.

Acesta a spus că a decis să renunţe la funcţia de antrenor principal al  echipei CSU Atlassib Sibiu şi că a primit o ofertă, acum o săptămână, din Tunisia, din capitala ţării. Tot el a mai adăugat faptul că e mai bine pentru el şi pentru sănătatea lui, deoarece nu mai suportă stresul din baschetul românesc.

Clubul CSU va anunţa zilele următoare numele noului antrenor principal. ”Clubul este în discuţii cu un nou antrenor. La începutul spătămânii vom anunţa numele acestuia”, a spus directorul sportiv Horaţiu Floca.