Arhive pe autori: florentinavoicu90

O amintire dulce

 Ea este persoana dragă, cu batista de mărunțiș în dosul șorțului, cu o cană de lapte pe plită și cu mirosul de pâine din vatră. El este omul cu voce caldă, care te mângâia pe creștet atunci când dormeai. Bunicii, acei oameni blânzi și calzi, care nu refuzau niciun capriciu de-al nostru. Erau singurii care ne iertau orice poznă – ieri, o poveste reală, astăzi, un vis de câteva secunde…

Unde-i copilăria? Unde sunt ei, oamenii cu sufletul curat și cu atâta dragoste de dăruit?! 

O amintire dulce

Pe-atunci erau vacanțe măsurate în zâmbete, în jocuri și minuni puerile, în zile fără noțiuni de timp. Este perioada în care viața ni se părea o glumă fără sfârșit: copilăria. Este un cuvânt atât de profund și cu atâtea înțelesuri! Perioada în care ziua și noaptea erau cuprinse într-o singură clipă.   Ce-i copilăria pentru noi azi? O amintire dulce…

Povestea din spatele cortinei

„Sunt un băiat simplu, dintr-un orășel simpatic de lângă Brașov.” Se numește Adrian Grigoraș și este cel mai tânăr actor al companiei de teatru Become. Un băiat visător, capabil să facă orice pentru a-și îndeplini visul, indiferent de constrângerile societății. A luptat cu prejudecățile oamenilor și cu propriile îndoieli, dar dorința de a face artă a fost mai puternică decât orice obstacol apărut în cale.

Adrian Grigoraș

Înalt, șaten și cu ochi albaștri, puțin timid, dar foarte expresiv prin gesturile sale, Adrian Grigoraș încearcă întotdeauna să fie diferit de ceilalți de vârsta lui. Cu mult curaj și puțin ajutor, a reușit să iasă din tiparul tânărului neînțeles de azi și a făcut pasul spre a-și îndeplini visul. Drumul nu a fost ușor, dar întotdeauna a luptat pentru ceea ce și-a dorit cu adevărat, pentru ceea ce l-a definit ca om.

„Este foarte greu să-ți urmezi un vis în societatea de azi. Îi sfătuiesc pe tineri să iasă din conceptul ăla de a termina o facultate pentru a-și lua un job, pentru că nu de-aia trăim. Trebuie să te gândesti la ce-ți place cu adevărat să faci. Da, într-adevăr, trebuie să ții cont de viitorul tău, dar dacă ai o pasiune, măcar o poți combina cu ceva care îți aduce un venit. Niciodată să nu renunți. Este premisa pe care am mers mereu”, mărturisește tânărul actor.

„Mă gândeam că n-o să reușesc niciodată!”   

În ceea ce privește meseria de actor, Adrian nu a fost niciodată mai sigur că acesta este viitorul lui, în ciuda părerilor contrare pe care le auzea în jur. A încercat să nu intre în panică și să aibă încredere în forțele proprii. El recunoaște, cu sinceritate, că au fost și momente în care a vrut să renunțe, mai ales în primul an de facultate, când a luat contact cu lumea teatrală.

Era  nevoie de-o schimbare radicală. Teatrul solicita o voință puternică și multă muncă pentru a ajunge sus, iar tânărul actor a fost cuprins de teama că nu ar putea face față. A avut noroc, a fost momentul care i-a decis viitorul și cineva i-a îndrumat pașii spre reușită.

„Colegii și fratele meu, care e actor, m-au ajutat foarte mult să merg mai departe și nu am mai raționat atunci, că dacă o făceam, cedam. Am închis ochii și m-am lăsat dus de instinct”. Știam că am în spate oameni care să mă susțină: colegi, frate, profesori…”

După absolvire, a luat ființă Compania de Teatru BECOME cu sediul în Centrul de Tineret, Sibiu. Condusă de fratele său, Cătălin Grigoraș, organizația promovează tinere talente și încurajează valorile culturale în rândul tinerilor. Atunci, Adrian nu a mai stat pe gânduri și s-a înscris la activitățile din cadrul centrului, locație unde, astăzi, își joacă spectacolele și, pentru el, este mediul în care imaginația devine artă.

„ Pentru mine, scena bate viața”

Deși, aparent timid în viața reală, în cea artistică, devine cu totul alt om. Cu dezinvoltură și libertate în exprimare, intră rapid în rolul oricărui personaj. El a învățat să lase dincolo de cortină, orice aspect legat de viața cotidiană.

Pentru el, teatrul este parte din viață, dacă nu, chiar viața întreagă dăruită visului său. Este o trăire intensă, fără limite și prejudecăți, o libertate deplină, departe de constrângerile societății și riscurile ei.

Când biletele nu se vând, iar banii nu ajung…

În ce condiții trăiește tânărul actor din România? La această întrebare, Adrian oftează adânc. Oricine ar face asta, dar când știi că munca ta depășește orice putere omenească, ai vrea să ai și o răsplată pe măsură. În țara noastră, acest lucru nu este posibil. Atunci, tânărului nostru artist, îi rămâne o singură posibilitate: se angajează ca barman într-un club de noapte.

„Colegii mei din teatru primesc 500 de lei pe lună, 600 dacă au noroc. Nu se poate trăi! Eu îmi mai petrec timpul liber încercând să fac clownerii pentru copii, la diferite petreceri private. Mulți dintre colegii mei, lucrează și în teatru, dar și ca barman. Foarte mulți se duc pe zi la cursuri, iar dupa-amiză, pleacă la lucru în bar, e greu…”

„Cand am jucat personajul ala am simțit că zbor”

De multe ori, popularitatea înseamnă mai mult decât niște felicitări după spectacol sau o strângere de mână, ca și cum ai spune: pe tine te cunosc de undeva. Popularitatea vine de unde nu te aștepți și se măsoară în lucruri mărunte spuse din suflet.

 <Am jucat la un moment dat un personaj pentru copii care se numea Adi și venea de la  Școala Specială. Cand am jucat personajul ăla, am simțit că zbor, că fac ce vreau, când toată lumea aplauda, râdeau 200-300 de oameni la scenă deschisă. Mai târziu, mergeam pe stradă, iar un copil îi spune mamei sale: „Mami, uite-l pe Adi de la Școala Specială!”, atunci am simțit și eu ce-i aia popularitate. >

„Am încredere în tinerii de azi…”

Adrian se bucură atunci când, în fața lui, sunt tineri ca el pasionați de cultură, dar numărul lor nu este atât de mare pe cât și-ar dori. Cu toate acestea, el își continuă activitatea cu aceeași dăruire și speră la un viitor mai bun pentru teatrul românesc și, în general, pentru cultură.

„Eu zic că gradul de cultură în rândul tinerilor stagnează sau are mici tendințe de urcare, dar foarte mici. Vin și tineri, dar poate nu în raportul în care ar trebui. Așteptăm mult mai mulți tineri la teatru, mai ales că toate spectacolele noastre li se adresează. Majoritatea sunt spectacole comice și cu un dram de tragedie, prin care reușim să punem publicul pe gânduri, pentru că teatrul, până la urmă, este parte din viață.”

Visul tău înseamnă renunțare la o viață normală

Actorul este foarte mulțumit de meseria lui, dar, ca orice artist, are și momente în care simte nevoia unei vieți normale: acea libertate a unui om care face ce vrea și când vrea, fără să fie limitat de timp. Teatrul nu-l împiedică să iasă în oraș cu prietenii, când simte nevoia, dar o viață artistică înseamnă un mare sacrificiu.

„Eu cred că nu este renunțare la o viață normală, ci alegerea unei vieți speciale. Ăsta-i cel mai mare hop pentru un tânăr. Eu mă aflu printre cei care au rezistat și iată-mă acum aici, muncind la visul meu, mai mult ca oricând.”

 

Lecție de viață de la oameni speciali…

Sindrom Down, retard mintal, dizabilități fizice și psihice sunt tot atâtea stigmate greu de dus de către cei bolnavi și familiile lor. Ai fi tentat să spui că nu există speranță, că viitorul lor profesional e compromis. Și totuși…

‚‚Vreau să lucrez!”

La Sibiu, Asociația Internațională Diakoniewerk, cu sediul pe strada Mitropoliei, oferă zi de zi, șanse neprețuite pentru semenii noștri atât de încercați de destin. Noi îi numim bolnavi, dar sunt oameni cu o putere de muncă remarcabilă și cu o poftă de viață desăvârșită. Lecția de viață pe care ne-o dau se poate rezuma în câteva cuvinte: problemele ne fac mai puternici. În fiecare zi sunt tot mai hotărâți în a demonstra că nu sunt cu nimic mai prejos decat noi.

‚‚Vreau să lucrez!” Este strigătul de ajutor al unor oameni a căror viață nu a fost prea blândă. Sunt oameni cu nevoi speciale, care, în lupta cu propria persoană, au ieșit învingători. Asociatia este locul în care și-au găsit liniștea, prietenii și pasiunile. Aici, viața lor capătă sens, iar timpul se materializează în lucrurile minunate pe care le fac: rame din hârtie, icoane pictate, coșulețe și lumânări decorate în spiritul sărbătorilor.

„Să nu mai faci prostii!”

George ( 35 ani) se bucură din plin de ocupația lui și nu își dorește altceva decât

DSCN8735puțină libertate și o viață mai independentă. Acasă auzea tot timpul„să nu mai faci prostii”, dar George nu este prost, el știe ce vrea: o ocupație utilă și să se simtă bine cu prietenii în timpul liber.

Cum a început…

„Eu merg la serviciu”- această propoziție a devenit uzuală din iulie 2007, când la acel moment, zece persoane cu dizabilitate mintală și fizică și-au găsit o ocupație utilă și necesară vieții lor de zi cu zi. Într-un spațiu în mijlocul centrului istoric al orașului Sibiu, asociația a reușit să își îndeplinească obiectivul principal al activității, cu deschiderea Centrului Ocupațional pentru Persoane cu Dizabilități-Sibiu”

Astăzi, 21 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 si 43 de ani, beneficiază de îngrijire și condiții deosebite, într-un loc în care dragostea și căldura sufletească sunt la ele acasă. Programul de lucru începe la ora 09:00 și se termină la 16:00, timp în care fiecare lucrează în ritmul lui. Programul include și pauza de masă.

„ Aici am prieteni și o ocupație”

Activitățile desfășurate aici de persoanele cu dizabilități au ca scop participarea activă la viața cotidiană. Munca și „a merge la serviciu” constituie un factor important pentru dezvoltarea personală și reabilitarea psihică a acestor oameni. În directă legătură sunt: învățarea unor acțiuni simple și complexe, contactele sociale, recunoașterea și identitatea rolului propriu.

Produsele confecționate au devenit produse comerciale, date spre vânzare. În fiecare an, din mâinile lor ies lucruri minunate, pe care, ulterior le expun pe tarabele din targurile de Paște, de Craciun și la alte evenimente. Banii de pe vânzări sunt folosiți pentru dezvoltarea centrului și în scop caritativ. Cele mai apreciate de către cumpărători sunt lumânările din ceară naturală, dar și mărgelele colorate sau ornamentele de Crăciun.

„Imi place să tricotez și să colorez. De când am venit aici, am învățat să fac multe lucruri. Pentru mine locul acesta înseamnă mult. Aici am prieteni și o ocupație”, ne spune Alexandra, una dintre beneficiarele centrului.

„Să fim mai responsabili!”

Pe lângă târgurile de Paște și de Crăciun, au participat și la alte evenimente ca: „Târgul de carte și revistă religioasă”, organizat în fiecare an la Sibiu de către Asociația Scryptus, apoi, în colaborare cu Complexul Național Muzeal Astra, au participat la tabăra de meșteșuguri artistice, în departamentul meșteșugarilor cu dizabilități. Aceste activități au rolul de a-i face mai responsabili și de a-i aduce în mijlocul comunității.

Tinerii primesc cu mare bucurie orice invitație de a-și expune produsele, pentru că este demonstrată de fiecare dată priceperea și îndemânarea cu care sunt confecționate acestea și au ocazia de a arăta că și persoanele cu dizabilități pot face lucruri deosebite.

Și pentru că sunt tineri, au dreptul și la distracție. În fiecare zi de joi, ei merg la cafenea, unde vorbesc și se distrează: „Cafeneaua este un loc de distracție al lor, unde fiecare își comandă ce vrea să bea, se distrează, vorbește cu prietenii și colegii lui „de serviciu”. Acolo, ei se simt adulți și liberi, e ieșirea de după serviciu”, precizează Alina Nuțu, asistent social al Asociației Diakoniewerk.

Să fim oameni!

Patru asistenți sunt antrenați în fiecare zi în a-i învăța pe acești tineri taina meșteșugului. Sunt înzestrați cu răbdare, pasiune și îndemânare. Au ajuns să-și iubească munca și să-i privească pe acești copii maturi ca pe niște oameni normali.

„Activitatea mea de-aici mă ajută să mă descopăr într-un fel: calități dar și lipsuri. Pot să spun că am ajuns să-i iubesc. Mai sunt și momente când îmi fac probleme și mă supără, dar fără să vrei te îndrăgostești de ei și chiar le simți lipsa uneori. Au și momente în care nu vor să lucreze, nu te ascultă, dar încercăm mai multe metode pentru a da rezultate. Trebuie sa fii foarte inventiv, dacă acum încerci o metoda și nu dă rezultat, data viitoare încerci altceva, nu te plictisești niciodată. Te învață să-i iubești și să-i accepți așa cum sunt”, a mai declarat Alina Nuțu.

De asemenea, consideră că o atitudine comprehensivă a oamenilor le-ar schimba total imaginea în societate: ‚,Observ că lumea uneori se uită ciudat la ei și asta poate e vina societății că i-a ținut tot timpul izolați. Mi se pare normal să se uite așa dacă până acum nu au luat contact cu ei și cred că ar trebui să fie oarecum promovați, nicidecum izolați`DSCN9048

La pas prin țările Europei !

Orice tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani poate ajunge acum în țara mult visată. Serviciul European de Voluntariat trimite tinerii să desfășoare stagii de voluntariat pentru perioade de la câteva săptămâni până la un an. Activitățile sunt variate, în funcție de dorințele tinerilor, iar țările în care vor merge sunt în general, țări europene.

Prin orice contract încheiat cu organizația, fiecare tânăr își trasează un obiectiv pe care trebuie sa-l îndeplinească în cadrul stagiului de voluntariat. Participarea la diverse activități din țara gazdă, îl ajută să se descopere pe sine și să afle cât mai multe secrete cu privire la cultura unui popor străin.
SEV ( Serviciul European de Voluntariat) este o ocazie unică pentru tinerii deschiși către noutate și aventură, de a trăi experiențe de neuitat, într-o lume necunoscută. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie pe site-ul http://www.voluntareuropean.ro unde vor găsi mai multe detalii despre cum și ce înseamnă să fii voluntar european.
La pas prin Europa a fost și Martiana Rus, o tânără energică și dornică de aventură, care, într-un interviu, ne-a împărtășit câte ceva din experiența ei în cadrul stagiului de voluntariat. Ea a vizitat Iordania, o țară plină de istorie și patrimoniu unde a întâlnit o civilizație cu mult diferită de cea din România și un popor conservator.

1. Cum te-ai gândit să faci parte din stagiul de voluntariat?
Am gasit acest stagiu de voluntariat pe site-ul Best Jobs şi am aplicat în grabă cu speranţa că voi fi selecţionată de către organizaţia Ofensiva Tinerilor cu Iniţiativă din Arad printre cei 23 de voluntari. Stagiul urma să se desfăşoare în Algeria iniţial, dar din cauza unor probleme legate de viză, ţara de primire a fost schimbată cu Iordania.

2. Care a fost reacţia ta când ai auzit că destinaţia călătoriei va fi Iordania?
Am fost şi încă sunt fascinată de lumea arabă şi de cultura musulmană. Am fost încântată când am aflat că vom pleca in Iordania, deşi eram încântată şi de ideea de a experimenta viaţa din Algeria. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că urma să locuim în capitală, in Amman. Era una dintre capitalele pe care îmi doream să le vizitez măcar o dată în viaţă.

3. Ajunsă la destinaţie, care au fost primele impresii cu privire la ţară şi mai ales, la oameni? Te aşteptai la altceva?
Ştiam de la început că socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg aşa că am încercat să nu plec din Romania cu prejudecăţi sau cu aşteptări. Ei… nu prea mi-a reuşit. Mă aşteptam într-o oarecare măsură ca femeile să fie acoperite astfel încât să nu fie vizibilă prea multă piele. Mă aşteptam să nu fim primiţi cu cea mai mare deschidere fiind europeni şi făcând parte dintr-o cultură mult diferită de cea musulmană. Mă aşteptam să nu-mi placă condimentele lor şi ca muzica lor să semene cu manelele noastre. Acum pot să spun că nu a fost deloc aşa. Doar o mică parte dintre femeile din Amman poartă haine tradiţionale musulmane, iar absolut toţi cei cu care am intrat în contact ne-au primit cu o deschidere şi cu o căldură neaşteptată. Iordanienii, mai ales cei de rând, au o bucurie de a trăi pe care eu nu am mai vazut-o de mult la noi în ţară. Iar mâncarea a fost extraordinar de gustoasă tocmai datorită condimentelor de care mă temeam. Muzica seamană doar într-o mică măsură cu manelele, însă nu a trebuit să-mi fac griji prea mari deoarece ăn mare parte şi ei ascultă muzică internaţională. Cu excepţia faptului că oraşul este destul de murdar, Ammanul mi s-a părut foarte primitor şi pe cale să se dezvolte din ce în ce mai tare. Se construieşte mult, şi deşi am fost surprinsă că se construieşe în 99% din cazuri cu piatră albă şi toate clădirile par să semene între ele, fiecare clădire are arhitectură şi identitate proprie.

4. Fiind o ţară bogată în istorie, cum îşi păstrează ei valorile, monumentele istorice?
Absolut toate monumentele istorice pe care le-am vizitat, adică citadela romană, amfiteatrul roman din Amman şi oraşul antic Petra sunt foarte bine prezervate şi excelent promovate. Este oricum ştiut faptul că Iordania este o destinaţie turistică de top.

5. Cât de mult ţin arabii la tradiţie? Dă-mi exemple de obiceiuri care te-au impresionat şi pe care nu le ştiai.
Iordanienii cu care am intrat eu în contact fac parte din categoria, să spunem, „modernă” de musulmani. Pentru ei islamul ţine mai mult de lumea interioară, de spirit, decât de exterior. De exemplu, imamul îi cheamă pe musulmani de 5 ori pe zi la rugaciune, însă eu nu am văzut pe nimeni plecând acasă sau într-un anume locu unde să se poată ruga. Fiecare îşi continua activitatea în care era angrenat sau se oprea pentru câteva clipe să rostească nişte cuvinte de binecuvântare.

6. Ca turist şi ca cetăţean român, ce crezi că ar fi bine să luăm ca exemplu din cultura arabă?
Ar fi frumos dacă ne-am recăpăta bucuria de a trăi şi de a crede că fiecare zi e un dar, o nouă şansă. Totodată, îmi doresc să ne recuperăm spontaneitatea. În Amman, am fost invitaţi într-una din zile, la masă în curtea unei familii de pe strada pe care ne-am ocupat cu pictarea pereţilor. Pe lângă surpriza plăcută de a ne oferii din mâncarea lor şi de a ne lăsa să ne îmbrăcăm cu hainele lor tradişionale, aceştia ne-au surprins şi cu o petrecere total neaşteptată şi neplănuită. A trebuit doar să pornească muzică şi toată lumea a început să danseze şi să aplaude. A fost uimitor cu câtă uşurinţă ne-au acceptat şi integrat în petrecerea lor spontana.

7. Crezi că te-a ajutat programul de voluntariat să te descoperi într-un fel?
Cu siguranţă! Am descoperit că mai am de lucrat la capitolele „toleranţă” şi „înlăturarea prejudecăţilor” şi că puţină nebunie/spontaneitate nu poate dăuna nimănui.

8. Ce le recomanzi viitorilor voluntari europeni?
Să nu rateze nicio ocazie! Să se implice de două ori mai mult decât şi-au propus şi să fie deschişi la nou!