La udat, Ionilor !

La început de an, de Bobotează, în satul Tălmăcel are loc Udatul Ionilor. Este un obicei vechi, atât de vechi încât nimeni din sat nu mai ştie azi de când se păstrează, ce încheie ciclul sărbătorilor de iarnă în Mărginimea Sibiului.

În ziua Sf. Ioan Botezătorul, de cum se ivesc zorile, întregul sat vuieşte a sărbătoare. După slujba religioasă, porneşte spre râu alaiul format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă, măgăruşii cu moşul şi baba din paie.

Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii îi udă rând pe rând pe toţi ce poartă numele de „Ion”. Şi pentru a uita de gerul de afară, Ionii udaţi sunt răsplătiţi cu colaci, vin şi ţuică. Sărbătoarea continuă apoi  pe uliţele strâmte ale satului cu dansuri şi cântece specifice locului.

Udatul Ionilor a devenit o sărbătoare cu adevărat spectaculoasă care transmite un strop din veselia şi emoţia întregului sat.  Tradiţia spune că cei care sunt astfel botezaţi vor avea parte de un an îmbelşugat, vor fi feriâi de rele şi vor fi fericiţi. După ce au fost udaţi în râul din sat, tălmăcenii au intins şi o horă, iar seara o vor petrece la balul Ionilor. Acestă tradiţie marchează finalul sărbătorilor de iarnă din Mărginimea Sibiului.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s